VIDEO | Întâlnire de gradul III cu durul Roy Keane: „El are creier, spre deosebire de voi”. Povestea „clovnului” care l-a transferat pe Cristiano Ronaldo în Anglia

Redactor:
Emanuel Ivan
VIDEO | Întâlnire de gradul III cu durul Roy Keane:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Roy Keane nu reprezintă numai unul dintre importantele nume ale fotbalului englez din ultimele două decenii, ci și un personaj controversat. Cunoscut pentru atitudinea de lider, dar și pentru duritatea arătată pe teren, irlandezul în vârstă de 43 de ani a lansat joi a doua parte a autobiografiei sale, „The Second Half”, care a fost discutată pe larg de presa din Albion. Unul dintre subiectele cărții a fost transferul lui Cristiano Ronaldo pe Old Trafford, relatat într-o maniera ironică.

În unul din pasajele cărții, Keane scrie despre evoluția excelentă a lui Cristiano Ronaldo într-un amical jucat între Sporting Lisabona și Manchester United și scoate în evidență jocul slab a lui John O’Shea, fundaș la Manchester în acea vreme, acum la Sunderland: „Jucam un amical cu Sporting Lisabona pentru a sărbători inaugurarea stadionului lor. Am văzut cât de bun a fost Ronaldo în acea zi. A jucat pe partea lui John O’Shea. ‘Sheasy’ (n.r. porecla lui O’Shea) a ajuns la medic în pauză, deoarece avea amețeli. Clubul a ajuns la concluzia că trebuie să negocieze pentru Ronaldo după meci și noi am glumit de-atunci cu ‘Sheasy’, spunându-i că el a fost de fapt cel care a făcut afacerea, jucând ca un amărât de clovn”.

Aflat în cantonamentul naționalei Irlandei, unde activează ca secund al selecționerului Martin O’Neill, Keane a fost întrebat de jurnaliști dacă fostul său coleg, John O’Shea, s-a simțit ofensat de felul în care a fost relatat episodul. Replica fostei legende a lui Manchester United nu s-a lăsat mult așteptată, Keane reacționând în termeni destul de duri, dar amuzanți: „Nu, pentru că Sheasy are creier, spre deosebire de voi”.

Nu este primul episod al relației „speciale” pe care Keane o are cu presa. În anul 2009, într-o conferință de presă din perioada în care activa ca manager al clubului Ipswich Town, acesta s-a luat de un jurnalist căruia i-a sunat telefonul: „Al cui este telefonul? Este a doua oară când sună.” Vinovatul și-a recunoscut greșeala, dar pentru irlandez nu a fost de-ajuns. „De ce nu l-ai oprit? Rahat. E a doua oară când sună. De ce nu l-ai pus pe silențios?” Mai mult ca sigur că, după acest episod, jurnalistul și-a stins telefonul înainte de fiecare conferință de presă la care a fost prezent.


Articol realizat de Cristian VOICU

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
BREAKING | Andrei Ivan a plecat de la Universitatea Craiova şi va câştiga un salariu uriaş. Cu ce echipă s-a înţeles
BREAKING | Andrei Ivan a plecat de la Universitatea Craiova şi va câştiga un salariu uriaş. Cu ce echipă s-a…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din ultimii 30 de ani
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din…
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Călin Georgescu a luat decizia. A refuzat total: Am încredere în Dumnezeu
Călin Georgescu a luat decizia. A refuzat total: Am încredere în Dumnezeu
Ultimele cuvinte ale băiatului înjunghiat în fața mănăstirii din Ieud. Daniel avea doar 23 de ani și era frizer
Ultimele cuvinte ale băiatului înjunghiat în fața mănăstirii din Ieud. Daniel avea doar 23 de ani și era frizer
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
×